BANG & OLUFSEN îl anunță pe Charles Leclerc ca ambasador global al mărcii

Știri

Bang & Olufsen l-a desemnat pe Charles Leclerc drept noul ambasador global al mărcii. Bang & Olufsen și Charles Leclerc încep un parteneriat menit să genereze campanii creative și evenimente, precum și pentru a lansa un produs în ediție limitată, creat de brandul audio danez.

Charles Leclerc 2024 BP EX Digital EN 1920x1080 crop clean 0008 (1)

Charles Leclerc este cunoscut ca unul dintre cei mai talentați piloți de F1 ai generației actuale. În afara unei cariere strălucite în domeniul curselor de F1, care i-a adus recunoaștere în întreaga lume, pilotul monegasc și-a construit o reputație de muzician talentat, pasionat de pian. Își compune și înregistrează propria muzică, aceasta jucând un rol esențial în viața lui.

„Viața mea profesională se axează pe precizie și performanță, iar sunetul joacă un rol important în această ecuație”, spune Charles Leclerc. „Mașinile pe care le conduc sunt minuni ale ingineriei, iar sunetele lor mă informează cu privire la deciziile pe care trebuie să le iau într-o fracțiune de secundă. Această atenție deosebită acordată sunetului mi-a antrenat urechea să asculte diferit, astfel încât calitatea sunetului joacă un rol foarte important în viața mea. Când ascult muzică, îmi doresc o claritate a sunetului și un echilibru al dinamicii care să-mi scoată în evidență muzica în moduri noi și să mă apropie de artist”, mai spune Charles Leclerc, care continuă:

„Sunt fan Bang & Olufsen de mulți ani și folosesc produsele lor în fiecare zi. Brandul are o claritate și o căldură în sunet care mă ajută să mă deconectez de lumea curselor și să mă conectez cu artistul din mine. De aceea, parteneriatul este atât de potrivit.”

Mereu în căutare de experiențe audio memorabile, compania Bang & Olufsen este încântată de acest parteneriat, explică CEO-ul Kristian Teär:

„Îi urăm bun venit lui Charles alături de brand. Ne leagă aprecierea pentru performanță și finisare artizanală, precum și pasiunea pentru experiențele muzicale care ne apropie de artiștii preferați. Nu ne putem gândi la un partener mai bun care să ne ajute să evoluăm și să creăm o comunitate în jurul sunetului impecabil”.

Bang & Olufsen a selectat recent o serie de vedete din generația tânără, pentru a se adresa publicului Gen Z, printre care se numără starul M-Pop chinez Lay Zhang. Charles Leclerc se va alătura, de asemenea, colegului său, pilot de Formula 1, Fernando Alonso, în calitate de ambasador global pentru marca daneză creată în 1925 de Peter Bang & Svend Olufsen.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *