În primele luni ale anului, Flanco a inaugurat trei noi magazine Smart Discounter, ajungând la 19 spații comerciale amenajate potrivit noii poziționări de brand – prima rețea de magazine Smart Discounter electro-IT din România. Rețeaua retailerului este formată, în prezent, din 163 de puncte de vânzare.
Astăzi, pe 6 martie, magazinele care și-au redeschis porțile au fost Flanco Arad (strada Banu Maracine nr. 6) și Flanco Râmnicu Sărat (str. Victoriei nr. 2, complex Victoria). Pe 24 ianuarie, Flanco a finalizat reamenajarea magazinului Flanco Giurgiu (Șos. București, Nr. 156, complex Family Center). Cele trei magazine au o suprafață totală de aproximativ 2.500 mp și oferă clienților o experiență de cumpărături îmbunătățită și aliniată noii strategii.
„Continuăm extinderea și modernizarea rețelei în linie cu poziționarea noastră de Smart Discounter” a declarat Ovidiu Nicușan, Director de Marketing Flanco. „Indiferent de dimensiunea magazinelor sau a orașelor în care sunt amplasate, obiectivul nostru este să fim cât mai aproape de clienți și să le oferim o experiență de cumpărături accesibilă. În plus, toate magazinele Flanco, indiferent dacă afișează sau nu noul branding, oferă acces clienților la promoțiile și campaniile Smart Discounter.”
Odată cu aceste inaugurări, numărul orașelor în care noua identitate de brand este vizibilă crește la 14. Arad, Râmnicu-Sărat și Giurgiu se adaugă pe lista celorlalte 11 orașe – București, Ploiești, Pitești, Constanța, Brașov, Suceava, Focșani, Râmnicu-Vâlcea, Târgu-Frumos, Codlea și Huși.
Întreaga rețea de magazine Flanco oferă clienților acces la discounturi inteligente, precum și la suita completă de servicii a retailerului. Printre acestea se numără programul “Rabla la telefoane”, prin care clienții primesc până la 30% discount la achiziționarea unui smartphone odată cu predarea unui telefon vechi, programul Rabla pentru electrocansice, cu voucher în valoare de 300 de lei pe loc, precum și soluții flexibile de finanțare și Retur în 45 de zile.