MINA anunță Summer Camp, o tabără creativă de vară pentru copii

Știri

MINA, Museum of Immersive New Art, a pregătit o nouă experiență de neuitat pentru cei mici. MINA Summer Camp este o tabără creativă de vară de cinci zile, destinată copiilor cu vârste între 7 și 13 ani, care va avea loc in săptămânile 8-12 iulie și, respectiv,  22-26 iulie. Aici, micuții vor participa la o varietate de activități menite să îi dezvolte pe plan artistic și emoțional. De la cursuri de teatru și dans, la desen, educație financiară și dezvoltare personală, fiecare zi este o aventură de 10 ore plină de învățare și distracție. Toate activitățile se vor desfășura cu ajutorul unor îndrumători cu experiență în acest domeniu.

summer camp

Într-o lume modernă plină de provocări și presiuni, MINA Summer Camp oferă o oportunitate unică pentru copii de a se dezvolta armonios pe plan artistic și psiho-emoțional. Această tabără de cinci zile, desfășurată sub îndrumarea unor mentori specializați, îmbină creativitatea cu explorarea interioară, sprijinind copiii în descoperirea propriilor superputeri emoționale.

Tabără multisenzorială cu traineri specializați

Corina Platon – Cu aproape 14 ani de experiență în domeniul artistic și 8 ani ca instructor și coregraf, Corina aduce pasiune și profesionalism în fiecare activitate;

Andrei Atabay – Actor și doctorand în Teatru și Artele Spectacolului, Andrei are o vastă experiență de 14 ani în lucrul cu copiii;

Gabriela Dragomir – Cu 10 ani de experiență în dans și coregrafie, Gabriela adoră să lucreze cu cei mici, oferind un schimb reciproc de informație și energie;

Simona Pustianu este actrită și pedagog teatral. Corina a organizat și coordonat în ultimii 8 ani ateliere de jocuri teatrale pentru copii, adolescenți si adulți.

Detalii importante:

· Perioada: 8-12 iulie și 22-26 iulie

· Interval orar: 08:30 – 18:30

· Preț: 1.300 lei (masa și gustările incluse)

· Locația: Mina Museum, str. George Constantinescu 2-4, București, la 3 minute de stația de metrou Pipera

· Grupe disponibile: 7-8 ani, 9-10 ani, 11-13 ani (în fiecare grupă max. 20 copii, min. 15 copii)

· Înscrieri: până pe 10 iunie pe adresa de mail kids@minamuseum.com

În ultima zi a taberei, toată munca și transformarea interioară vor fi celebrate printr-un „Show de Talente” spectaculos, în care părinții pot vedea ce abilități și tehnici au deprins copiii în cadrul MINA Summer Camp. Această tabără de vară de 5 zile este locul perfect pentru a încuraja dezvoltarea personală și artistică a copiilor, oferindu-le un mediu sigur și stimulativ pentru a-și descoperi adevăratele superputeri.

Înscrierile sunt deschise până pe 10 iunie. Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați site-ul nostru www.minamuseum.com sau să ne urmăriți pe rețelele de socializare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *